Oli vine la GGB şi, mai cu juma’ de gură, îi anunţă o veste care ne-a dat pe mulţi pe spate: arabii de la Al Hilal (nici mai mult, nici mai puţin decât echipa dinastiei Arabiei Saudite, cu 67 de emiri în board-ul ei...) îi oferă postul de antrenor pe doi ani pentru vreo 4 milioane de dollari... Păi, spuneţi şi voi, poţi să zici nu unei asemenea oferte doar pentru a auzi pe ici, pe colo, hit-ul "Oli, Oli, Oli, lasă-ne..."? Poţi să-i trimiţi la plimbare cu cămila pe emirii gata să verse ţechinii pentru noul El Zorab, care să poarte-n zbor beduinii spre titlul de campioană saudită sau, de ce nu, asiatică? Poţi să refuzi aşa ceva?

Ar fi al treilea român la Al Hilal, după cei doi fachiri ai balonului, Ilie Balaci şi Puiu Iordănescu, semn că arabii ne apreciază antrenorii. Şi o dovadă ca performanţele Stelei în Europa se văd până departe.

Oli, format de Steaua, pentru care, totuşi, n-a apucat să joace în prima divizie, n-a fost un mare jucător, lucru care l-a făcut sa aleagă calea antrenoratului la o vârstă la care alţii încă se bat pentru cupe internaţionale. Stagiul din Coreea - unde a jucat cam tot atât cât in prima noastră divizie - i-a adus o stare materiala destul de bună şi dorinţa de a-si impune ideile tehnico-tactice.

Şansa a reprezentat-o sezonul 2001-2002, când a reuşit să aducă FC Naţional printre echipele ce luptau pentru titlu. O situaţie surprinzătoare, căci Naţional era echipa care se văita mereu de lipsă de fonduri, unde se regăseau parcă toţi jucătorii eşuaţi pe la alte echipe, în ţară sau în străinătate. Şi, iată, fără presiuni din partea conducerii (păi, ce să le mai ceri unora care acceptaseră să vină la acest adevărat cimitir al elefanţilor?), fără obiectiv musai de îndeplinit, Oli şi-a adus băieţii sus, unde nimeni nu credea să poată ajunge... Dacă ne amintim, jocul nu era deloc spectaculos, era mai mult distructiv, împiedicând adversarul să-şi facă jocul. Şi... mergea... Deh, scopul scuză mijloacele…

Ceea ce l-a făcut pe proaspătul stăpân din Ghencea să-l aducă pe fiul risipitor acolo de unde plecase cu mulţi ani in urma. În locul celui ce avea să ajungă antrenorul Naţionalei. Eşec total, stilul Stelei fiind total opus celui "la ciupeală" impus de Oli. Aşa că, după numai câteva etape,... înapoi in Cotroceni, unde, încăpăţînat şi încrâncenat, tânărul antrenor a continuat să obţină rezultate la fel de surprinzătoare cu nepretenţioasa echipa bancară.

Şi, iată, dorinţa noului paşă de Timişoara de a lovi Bucureştii cu fulgerul cu cetăţenie banăţeană a dus la o spectaculoasă mişcare: antrenorul şi mai mult de jumătate din echipa din Cotroceni au emigrat spre malurile Begai. Rezultatele au fost bune, dar nu pe măsura aşteptărilor elefantului bekapist, ce şi-ar fi dorit faima peste noapte... Pentru că, din nou, Oli n-a ştiut să facă faţă noilor cerinţe: performanţă imediată, cu orice preţ.

Suficient, însă, pentru rechemarea lui Oli în Ghencea, după ani în care trecerea lui Zenga şi Protasov ridicase ştacheta sus, mult mai sus decât locul 3-4 hărăzit de Iancu de Cimisoara antrenorului în care-şi pusese atâtea speranţe. Mutare neaşteptată, primită de suporteri cu o strângere de inimă...

Dar, Steaua e Steaua... Cu hopuri, când mai bine, când mai rău, cu zvâcniri neaşteptate şi căderi la fel de imprevizibile, Steaua lui Oli a câştigat titlul în 2006, a fost la un... penalty de finala Cupei UEFA şi, mai ales, a revenit acolo unde îi e locul, în competiţia europeană supremă - Champions League. Victoria de senzaţie de la Kiev, meciurile strânse de la Madrid sau Lyon, au fost contrabalansate de prestaţiile modeste cu aceleaşi echipe pe Ghencea. Şi a urmat reculul - titlul pierdut încă din tur, eliminarea din cupa României, parcursul din Cupa UEFA întrerupt mai repede decât în precedentul sezon...

Desigur, scuze se pot găsi, căci ce altă echipă ar fi putut să obţină rezultate mai bune cu seria nesfârşită de accidentări care au făcut ca, practic, Steaua să joace mereu cu doar 5-6 dintre titularii obişnuiti... Steaua fără portar, fără Ghionea, fără Rădoi, fără Dica, fără un vârf de careu, fie el Iacob sau Thereau, fără fundaşi laterali, fără play-maker... Încercaţi să vă închipuiţi adversarele jucând fără astfel de oameni de bază...

Şi, totuşi, Steaua a terminat pe locul 2, care-i asigură şansa luptei pentru a accede din nou printre cei mai buni dintre cei buni. Chiar şi aşa, nemulţumirea suporterilor roş-albaştrilor e mare: pentru că Steaua nu joacă aşa cum ne-a obişnuit atâţia ani: apărare de fier, viteză, fantezie, ofensivă. Şi, mai ales, nemulţumirea e mereu alimentată de atitudinea finanţatorului, incapabil să înţeleagă că între conducere, echipă şi suporteri trebuie să existe acea legătură care să creeze soliditatea de grup.

Dar, iată, marele fluviu îşi adună apele: sportivi care au însemnat ceva pentru Steaua, pentru România, revin in Ghencea. După Adi Ilie, care l-a înlocuit pe MM, iată că se reîntoarce Regele.

Pentru câte a făcut ca antrenor la Steaua, să-i mulţumim lui Cosmin Olăroiu şi să-i urăm succes la noul său club. Pentru că, dacă Steaua l-a dus pe Oli acolo unde este acum, şi el şi-a adus contribuţia la rezultatele care au readus Steaua în atenţia Europei... „Pentru mine a fost o onoare să lucrez la acest club şi sunt mândru de ceea ce am realizat, lucruri care vor rămâne în istoria Stelei.” Cuvinte care sintetizează cele două mandate în Ghencea.

Şi să sperăm că noua conducere a Stelei va şti sa tempereze ieşirile finanţatorului, care au pătat şi pătează imaginea clubului nostru. "Sunt ambiţios. Vreau să câştig tot." Este prima declaraţie a lui Hagi. Este crezul lui. Este crezul nostru. Şi împreună suntem de neînvins!

Va pricepe asta vreodată "şeicul şeicilor"?