Patronul Stelei pare o gospodină ajunsă, în sfârşit, în bazarul din Stambul şi pusă pe făcut praf paralele soţului. Cu gândul la cele 10-12 milioane ce-i vor pica de la UEFA, cumpără tot ce vede şi nu mai stă la tocmeală, plătind tot ce i se cere...

E drept, sunt banii lui şi n-ar trebui să ne preocupe nonşalanta cu care aruncă peste un milion de euro pentru Golanski sau Emeghara, jucători buni, dar pentru care nu ştiu care altul ar scoate atât din buzunar. S-ar putea să ne amuze ideea de a transfera un atacant de 34 de ani, pentru a-l împrumuta unei alte echipe... Sau să ridicăm din sprâncene citind ce sume s-au plătit pentru Bădoi, Rada, Zaharia sau Pleşan...

Poate pe unii îi deranjează noile promisiuni de venire a unor super-jucatori în Ghencea, ce ne aduc aminte de aşteptările din vara trecută, când MM plecase la Campionatul Mondial să ne aducă vedete, sau bătea plajele Braziliei în căutare de Ronaldinho cu discount...

Poate unii mai speră într-un joc care să ne amintească de Steaua. De Steaua noastră, cea care ataca în valuri, care înscria goluri după goluri, atât acasă, cât şi în deplasare....

Dar tot ceea ce vedem este acelaşi joc reţinut, temător, chiar şi în faţa unor echipe împotriva cărora ar fi suficient să trimitem colegii de generaţie ai lui Ochiroşii sau Bicfalvi. Un joc care îl face pe dl. Becali să se-ntrebe: "de-aia dau eu milioane, ca sa mă conducă Ceahlăul în Ghencea?" Un joc care ii face pe mulţi fani stelişti să-şi piardă răbdarea.

Am cerut şi voi continua să cer sprijinul tuturor pentru echipă, pentru jucători şi antrenor. Pentru că noi, al 12-lea jucător, îi putem purta pe băieţii noştri spre izbânzi la fel cu cele care ne-au bucurat de-atâtea ori sufletul. Dar, oricât de pătimaşi am fi, nu noi suntem cei care luptă acolo, pe iarbă, ci ei, purtătorii tricourilor unor oameni de legendă: Voinescu, fraţii Zavoda, nea Imi Jenei, profesorul Constantin, Florică Voinea şi Marcel Răducanu, sfinxul Alecsandrescu şi fiara Lăcătuş, Magica de la Sevilla. Şi el, inegalabilul Gică Hagi. Şi atâţia alţii...

Sorţii au fost de partea noastră anul acesta. Dar să nu uităm că norocul ni l-am clădit singuri. Prin atâtea izbânzi, unele acolo unde nu se aştepta nimeni. Prin punctele adunate an de an, care au contribuit decisiv la situaţia inedită din acest an, când două echipe româneşti au şansa de a se califica în grupele Champions League.

Cu siguranţă, Steaua va fi acolo, printre cei mari. Dar e timpul să ne dorim mai mult. Vom ajunge, oare, să vorbim peste ani de generaţia căpitanului Mirel, a magicianului Dică, a blândului uriaş Goian şi a neobositului Bănel?

Ce-i de făcut pentru a transforma acest vis in realitate? Băieţi, e rândul vostru. Să ne ajute Dumnezeu ca pasul următor să fie mai reuşit decât primul. Şi să fie urmat de alţii. Cat mai mulţi.

Pentru voi.

Pentru noi.

Pentru Steaua noastră.

Trup şi suflet pentru culori!