Aseară am revăzut meciul de la Kiev, în care Steaua a învins Dinamo cu 4-1. Nu e nici un an de-atunci. Alt preşedinte... Alt antrenor... Alţi jucători...

Dinamo Kiev a fost învinsă net de o echipă care pleca cu a doua şansă. O echipă care încă îi avea pe Carlos (şi ce meci mare a făcut "bufonul"...) şi pe Saban (aproape fără greşeală...), pe Paraschiv (ce mult ne va lipsi...), Opriţa (câinele spartan...) şi Thereau, pe Badea, Cristocea şi Ghionea, dar fără Rădoi sau Iacob. Cu Neşu, Dică, Nicoliţă şi Ovidiu Petre. Cu Goian, uriaşul nostru cel blând, mereu in lupta cu durerea...

O cu totul alta echipa decât cea care va face mâine penultimul pas înaintea unei noi prezenţe în grupe. Alţii se vaită că le lipseşte portarul sau stoperul. Sau că "n-au bulan"... Ei, steliştii, merg înainte. Adună harnici puncte. Nu prin Malta, Andorra, Cipru sau Bosnia. Ei luptă împotriva campionilor.

Acum e rândul lui Rufay şi Golanski, al lui Rada şi Bădoi, al lui Croitoru, Pleşan, Zaharia sau al pictorului suedez Ţucă. Şi, lângă ei, căpitanii Radoi şi Dică, mereu tânărul Petre Marin, neobositul Bănel, zbuciumatul bichon Neşu, proaspăt revenitul Rica şi el, uriaşul nostru cel blând, mereu in lupta cu durerea... Aşteptând să întoarcă prietenii accidentaţi, sprijinul în lupta pentru victorie, pentru puncte, pentru glorie.

Pentru ei, pentru Steaua noastră, pentru renaşterea fotbalul nostru.

Şi, dacă nu ei, steliştii, cine?

Penultimul pas.

Şi, se ştie, BATE STEAUA!