Iubind acea echipa, Steaua, o iubeam pentru spectacolul fermecator de pe vreme CCA-ului lui Voinescu, Toma, Apolzan, Alexandrescu, fratilor Zavoda, Onisie, Tataru, Jenei, Gh. Constantin, Gh. Popescu si a celorlalti eroi care ne luminau zilele prin jocul lor. Mai si pierdeau, dar incercau sa ramana demni. Erau niste tineri care au speriat Anglia in prima iesire a unei echipe romanesti in afara granitelor, cu un gol al lui Onisie care a rupt plasa si i-a facut pe Hooligans sa intre pe teren, sa opreasca meciul si sa-l sarbatoreasca pe realizatorul unei asemenea performante. Ioan Chirila povestea minunat acele clipe de maretie, de glorie romaneasca. Nu au facut averi nici pentru ei nici pentru club. Au adus insa faima si respect din Vestul Europei. Si au incantat tinerii spectatori care isi alegeau idoli printre acesti baieti talentati. Asa se nasc suporterii, cei pentru care se lupta jucatorii.

A urmat apoi al doilea val cu Marcel Raducanu, Iordanescu, Dumitru alaturi de Iordache, Anghelini, Sames, Fl. Marin, Vigu, T.Stoica, Aelenei, Zahiu, Troi, Adrian Ionescu, Zamfir. Ei au adunat alti suporteri dar pe aceleasi criterii. Si au pregatit totul pentru al treilea val: Super-campionii Europei cu Duckadam, Stangaciu, Iovan, Bumbescu, Belodedici, Barbulescu, Weissenbacher, Pistol, Balan, Stoica, Boloni, Majearu, Balint, Lacatus, Piturca, Radu II, impreuna cu batranul antrenor-jucator Anghel Iordanescu (jucatorul fanion al celui de-al doilea val, prea repede uitat azi), dirijati de pe banca de antrenorul Emerich Jenei (fost jucator al CCA, din primul val) alaturandu-i mai tarziu pe Hagi, Lung, Gica Popescu, Dan Petrescu, Ilie Dumitrescu... Baietii astia au cucerit laurii supremi dar meritul nu este doar al acestei generatii ci si al inaintasilor care au creat traditii, au ramas langa echipa si au creat o stare de spirit propice performantei. Spiritul de invingatori le-a fost insuflat de fostii jucatori pastrati in jurul echipei. Aici erau, pe langa cei amintiti, Ioan Alexandrescu, varful de atac al CCA, devenit vice-presedintele clubului si presedintele sectiei de fotbal, Vasile Iordache si Ion Voinescu - pregatind portarii, fostul atacant stanga Gheorghe Popescu - consilier tehnic, Radu Troi - antrenor la tineret, si asa mai departe.
Cum se perpetueaza traditia? Cum altfel decat pastrand aproape de tinerii performeri pe batranii eroi ca sa ii sfatuiasca si sa ii indrume, in spiritul Stelei.

Si ce conducatori a avut, de-a lungul timpului echipa noastra? Cu siguranta sportivi in suflet si-n simtiri! ar fi raspuns poetul.

In campionatul nostru, Steaua avea un CEVA special: era echipa care prefera spectacolul, chiar in dauna punctelor, uneori. Era forma ei de noblete. Asta o diferentia de marea sa rivala Dinamo. Asa se selectau suporterii pe vremea aceea in Bucuresti si chiar din provincie. Sau, cel putin, asta m-a facut pe mine fan total al Stelei. Si a mai fost ceva: frumoasele povesti din vestiar, atmosfera de familie, de prietenie si cultul omeniei, al valorilor morale si sociale, sanctionarea dreapta a deraierilor. Sigur ca au fost si greseli, dar in majoritatea cazurilor, Steaua nu si-a patat blazonul.

Nu contest ca a fost favorizata prin influenta ministerului care o sponsoriza si a strans jucatori valorosi de la alte echipe, ceea ce a dus la o situatie curioasa de a avea practic 2 selectionate ale Romaniei: cei tehnici si rapizi la Steaua; cei orientati spre rezultate prin orice mijloace, chiar daca nu faceau spectacol - la Dinamo. Dar, pe vremea aceea, asa se putea sa se faca o echipa competitiva, astea erau legile nescrise ale tarii. Azi sunt banii la putere, atunci era influenta ministerelor statului dictatorial. Totdeauna au fost si vor fi echipe mari si echipe mici. Modul cum se ajunge in acest punct fiind irelevant.

Din pacate istoria contemporana a clubului, scrisa mai mult de aventurierii care au cumparat clubul ca la un targ de oi, tinde sa stearga amintirea eroilor si sa creeze o atmosfera jenanta. S-a pierdut maretia si farmecul STELEI ADEVARATE caci toate unitatile de masura sunt reduse la costuri si investitii, puncte obtinute fara glorie, jignirea adversarului care nu s-a lasat invins, injosirea in fata adversarului pentru ca acesta sa invinga o concurenta directa, lipsa de colegialitate in vestiar... Steaua e muribunda pentru ca totul s-a schimbat in rau: s-a rupt legatura cu valorile de referinta ale clubului (iar cand s-a incercat cooptarea lor in functii de conducere, totul a fost o farsa pentru castigarea capitalului de imagine), se renunta la profesionalism, se uita educarea in spirit sportiv (nu e acelasi lucru cu cel combativ!).
Iar mult trambitatele investitii sunt surogate: lotul este foarte firav, putini jucatori de valoare - de Champions League ar fi doar Dica, Badea, renegatii Thereau, Elton si Andrey, apoi Ghionea, Goian, Radoi si Petre Marin. Nici macar 11. Ar mai fi cativa acceptabili in Liga 1, desi nu foarte constanti in evolutii (Iacob, Nesu, Nicolita, Cristocea, Paraschiv, Ochirosii, Ov Petre, Cernea). Dar daca vrei performanta, formezi un grup de 18-20 cu valoare de Champions League si inca vreo 10 cu valoare suficienta pentru Liga 1, plus cultivi juniori talentati si-i lipesti de echipa mare. Cam asta vrea suporterul. Si ii educi in spirit sportiv, civilizat.

Dar nu e posibil atata vreme cat avem astfel de patroni. Nu uitati ca pestele de la cap se impute...

Steaua de azi alunga jucatorii care fac spectacol.
Steaua de azi vrea rezultate in orice chip, cu orice pret.
Steaua de azi e plina de certuri si scandaluri interne, totul e cenusiu si nesigur pentru jucatori si antrenori.
Steaua de azi seamana tot mai mult cu Dinamo de ieri.
Dar eu o iubeam tocmai pentru ceea ce nu mai e. Asa ca, facand o analiza la rece, nu vad de ce s-o mai iubesc. Sigur ca dragostea dintai nu moare niciodata dar se poate stinge treptat daca e alimentata cu rautare sau ura si indiferenta partenerului.

Suporterii se revolta, simt ca echipa le-a fost furata, incearca sa ceara o reanimare. Degeaba, ingamfarea proprietarului de club nu pare sa aiba limite. Doar el conteaza, el taie si spanzura dupa cum il duce capul, stricand si jucatorii prin lipsa de tact si de educatie. Ce ar vrea el? Poate o echipa fara nume, stearsa, care sa castige meciurile cu 1-0 si in plus sa vina cu bani de-acasa, sa ii dedice osanale si sa ii multumeasca conducatorului iubit. Suporterul tipic al lui Dinamo ar putea fi incantat. Dar nu si cel al Stelei...

Pentru toate astea pot spune azi ca mi-e prea greata de actiunile feudalului care strica echipa asta, care a injosit numele Stelei prin manifestari care m-au facut sa imi fie de-a dreptul rusine sa ma mai declar stelist. Desi mi se rupe sufletul, de astazi nu mai vreau sa fiu suporterul unei echipe confiscate. Voi continua sa ii iubesc pe unii dintre sportivii din Ghencea dar atat.

Adio Steaua! Sper sa-ti fie bine in viitor dar nu voi mai suferi pentru tine, nu ma voi mai bucura pentru tine... Mi-ar place sa iti revii, ca intr-o buna zi sa pot din nou sa sper lang tine, sa ma laud cu tine. Dar pentru asta ar trebui o revolutie adevarata!